Domnul Alcide Monday, Apr 30 2012 

Este un domn francez care a trăit la Lille pe la sfârșitul secolului al 19-lea și care a dat numele unui restaurant cu mâncăruri regionale. Azi m-am dus să mănânc acolo pentru că trebuia să testez restaurantul ăsta. Adică în interes de serviciu. Eram conștientă că se va uita lumea la mine ciudat că mănânc singură într-un restaurant. Dar mi-am spus, et alors? Astăzi mi-am făcut codițe chiar și la birou. O fată cu codițe nu se teme de ridicol. Sunt mândră de codițele mele! Am intrat, m-am așezat frumos la masă și am comandat. Am mâncat mâncarea mea preferată din Nord: carbonnade flamande. O mâncare cu carne de vită în sos cu bere. O încântare!

La sfârșit am primit și povestea locului. Înainte să se numească „Alcide”, restaurantul se numea „Restaurantul de pe strada Dărâmăturile bisericii Sfântul Ștefan”. Biserica Saint Etienne a fost dărâmată de către austrieci într-un bombardament din 1792.

Mi-am spus atunci, bine dar pe locul pe care eu mânânc poate că era altarul bisericii ori strana ori pur si simplu un loc unde cineva, acum mai bine de 200 de ani, s-a rugat. Păi cum să nu te umple asta de fiori?

Personalitate rustică Tuesday, Mar 27 2012 

De curând am fost la țară. Cineva mi-a spus așa, netem-nesam, că sunt o personalitate rustică. Cum așa? Am întrebat. Pentru că sunt îmbrăcată sport și cu rucsacul în spate? E normal să fiu așa când sunt pe drum. Nu, zice, nu doar de asta. Sunt convinsă că la tine acasă ai o mulțime de lucruri de la bunica! Se vede că îți plac lucrurile vechi. :)

Bonjour, Madame Tuesday, Mar 20 2012 

De când sunt la Lille, timp de câţiva ani în fiecare dimineaţă când mergeam spre metrou eram întâmpinată de un nene cerşetor cu accent melodios: “Bonjour, Madame! Vo week-end fo bon? Bon courage, bonne après midi!”. Dacă era iarnă, îşi dădea mânuşa jos ca să dea noroc cu mine.

Mă bucura, mă făcea să mă gândesc la un coşar. Avea şi ceva familiar în felul de a vorbi. După o vreme mi-am dat seama ce era: accentul lui îmi amintea de Arabela! :) Uneori avea chef de vorbă, îmi povestea cu gesturi că a fost la spital, că i-au făcut injecţii. Sau că-l dor dinţii. Sau că îi e poftă de-o cafea.

Astă toamnă a dispărut. M-am gândit că e bolnav. Sau că au venit alţii şi l-au dat la o parte forţat. Pentru că între timp i-a fost luat locul de nişte de-ai noştri, care stau la mică distanţă unii de alţii. Sunt vreo 5-6 pe un perimetru foarte mic.

Azi dimineaţă însă, “Bonjour Madame”! Mă uit la el şi îl văd slăbit. ”Toujours malade madam, hopital madame.” Apoi îmi arată că are o pisică. I-o mai ţine şi ea de urât…

Seminţele şi acul de siguranţă Wednesday, Mar 14 2012 

O dimineaţă în metroul din Lille, primul metrou din lume care circulă automat. Metroul ăsta are doar două vagoane şi este foarte îngust, cam jumătate-1 din lăţimea metroului bucureştean. Oamenii stau foarte aproape unii de alţii, nu prea au de ales. Noroc că francezii nu se înghesuie, ceea ce însemnă că riscul de a sta în poziţie de sardină este redus. :)

Ieri dimineaţă când am urcat în metrou am auzit un zgomot cunoscut dar care nu se potrivea cu locul. Când colo, în spatele meu, pe scaun, o tânără pirandă mânca seminţe şi scuipa cojile în poale fustei şi pe jos. Lângă ea erau un puradel şi un soţ. Pe soţ l-am văzut scobindu-se în ureche cu partea rotundă a unui ac de siguranţă şi apoi ştergându-se pe pantalon…

S-a luat curentuuuu Wednesday, Feb 8 2012 

Astăzi spre sfârșitul zilei s-a luat curentul la birou de câteva ori într-o jumătate de ora. S-a auzit freamăt de voci când s-a luat și când a revenit. În momentul în care s-a luat pentru prima oară, mi-am spus în gând: „s-a luat curentul”. Și imediat după aia mi-a venit să strig în gura mare: „s-a luat curentuuu” și s-o iau fuga în jos pe scări până în fața blocului, la fel ca toți vecinii mei, bucuroși că am scăpat de teme. Nu pentru mult timp, pentru că până la urmă tot le făceam în bucătărie, la lumina lumânării sau a neonului legat pe o placă de lemn, la rândul ei legată de bateria de la Dacia 1310.
Pentru câteva secunde m-a apucat tristețea și nostalgia. Tristețea că nu aveam cu cine să împărtășesc momentul ăsta atunci imediat. Ce stiu francezii? Ce pot să înțeleagă din ce am trăit noi? Nostalgia după un timp fain și fără griji. Sau cu altfel de griji, Copilărești.

Zăpadă pe uliță la Lille Saturday, Feb 4 2012 

A-nceput de ieri să cadă/ Câte-un fulg, de-acum a stat

Numai că fulgii care au cazut ieri au fost întâi mici, apoi mari, tot mai mari și în jumătate de oră totul era alb! Colegii de birou panicați, vai, cum ajungem acasă! Alți colegi au început să sune din clopoțel, vine, vine Moș Crăciun!

Am plecat pe jos prin troieni spre metrou. Mașinile mergeau la pas. Adică nu, pasul meu era mai repede decât viteza de înaintare a mașinilor cu cauciucuri de vara pe polei. Atunci am înțeles de ce erau stresați colegii. Iar autobuzul pe care îl vedeam în fața mea patina și parcă dădea din fund ca gâștele alea două din Pisicile aristocrate.

După ce am ieșit din metrou vedeam oameni care mergeau încet, cu grijă. Ori eu mă dădeam pe zăpada cu un pas în față și unul în spate și alunecam și nu mă opream. Pârtieeee! Pe loc oblu, că pantă nu există în le plat pays.

Mai târziu am plecat cu căruciorul la cumpărături. Îl trăgeam după mine ca și avem impresia că trag o sanie pe zăpadă bătucită. Care zăpadă invită la patinat. Da, la patinat. Pentru mine patinele înseamnă în primul rând să mă dau pe zăpadă bătucită. Nu avem patinoar la Cugir, primul a apărut la stadionul vechi la începutul anilor 90. Mă porneam eu de sus, din vârful pârâului de la Buni din Cindeni și mă opream abia la punte, cu un  mic intermezzo să mă uit de mașini când treceam strada mare care vine de la Mama Mare (de la tobogan) și duce la pod.

Îmi plăcea sunetul pe care îl făceau lamele de la patine când treceam puntea de fier. După ce treceam puntea, din haltă până acasă tot pe zăpada bătucină mergeam.

Acum e zăpadă și soare. Nu e deloc gri cum zice cântecul lui Brel. Am o bucurie în tot organismul! (de la tanti Nia zicere)

Ceata lui Piţigoi Tuesday, Jan 31 2012 

Trece mândră prin zăvoi  :)

Ieri dimineaţă am auzit o ceată întreagă de piţigoi! Întâi i-am auzit, apoi i-am zărit tocmai în vârful unui copac înalt şi zvelt. De unde au venit? Ce fac aici pe frig? De câteva minute ninge la Lille cu fulgi timizi. Acum câteva zile era aproape primăvară.

Ghetuţe colorate cauciucate Wednesday, Jan 18 2012 

De câteva zile au început soldurile. În fiecare zi trec pe lângă niște ghetuțe colorate, cauciucate și de fiecare dată am același fior. Ghetuțe galbene, roșii, portocalii, verzi, mov, albastre care pe mine mă duc direct în ajun de Moș Nicolae pe la mijlocul anilor 80. Știu că a trecut Moș Nicolae, dar oare chiar contează? O sărbătoare e veșnică. O retrăim mereu. Tocmai pentru că este un timp înafara timpului.

Pentru mine Moş Nicolae înseamnă ghetuţele de cauciuc roşu cu galben (ale mele), verde-albăstrui cu alb (ale lui Sore). Cei care ați copilărit atunci poate le știți. Ghetuţele alea cu talpă groasă, înaltă cât o palmă şi cu stropi în relief ca tencuiala de pe case; talpa era din cauciuc, restul de la încheietură până la pulpă din fâș. Ghetuțele mele erau din fâș roșu, iar într-o parte aveau două dungi verticale galbene, groase fiecare cât două degete de copil ridicate să răspundă la întrebarea învățătoarei. Talpa era un amestec de roșu cu galben, mai mult galben. Stropii de care spun îngreunau operaţiunea de spălat ghetuţe în chiuvetă în ajunului Moşului. Era mult noroi pe ei și printre ei. Dar ce conta, le spălam ca să vină Moș Nicolae! Le spălam de obicei cu apă rece pentru că apă caldă aveam doar două zile pe săptămână! Le ștergeam bine și le puneam în geam. Dimineața găseam în ele de obicei un singur lucru: fie o ciocolată Ambasador, fie tablete de ciocolată chinezească învelită în staniol auriu.

Oi mai fi primit și altceva, dar de astea îmi amintesc. Și îmi mai amintesc de un miros: un amestec de bomboane Cip cu ciocolata ROM și cu ceva indefinit. Poate miros de iarnă și de familie. De pregătiri de sărbătoare. De timp fără griji.

Uneori resimt mirosul ăsta, cam o dată pe an și foarte scurt. Dar mi s-a întâmplat ceva frumos anul ăsta înainte de Crăciun datorită Ginei, care mi-a făcut cadou o Arcă parfumată. De la jumătatea lui decembrie până ieri când am strâns bradul (pentru că am vrut să țin simbolic și Crăciunul și Anul Nou după calendarul vechi, de dragul revelionului SBROT și al prietenilor mei), deci timp de o lună, de fiecare dată când intram în casă simțeam mirosul acela.

Iar acum îmi vine să bag mâna în ghetuțele astea colorate pe lângă care trec. Primit-am ceva? :)

Iubire, bucurie, energie. Drept la țintă Wednesday, Jan 11 2012 

Duminica trecută mă întorceam acasă de la o liturghie arhierească, unde l-am avut alături pe Episcopul Marc Nemțeanul, francez devenit ortodox după ce a vizitat mănăstirile din Moldova.  P.S. Marc vorbește întotdeauna concis și la țintă. Îl ascult mereu cu bucurie și cu arcul întins (adică urechea). Mă gândesc la prietenul meu Sergiu care își învață prietenii să înalțe zmee și să tragă cu arcul făcut de el!

După liturghie am avut agapă, ca întotdeauna la hram. Ei, și mă întorc eu acasă cu zâmbet mare după această zi, cu bucuria că l-am văzut, că am slujit și noi alături de el, cu bucuria sărbătorii. Bucuria de la Domnul  care nu se compară cu nici o altă bucurie. E singura care e deplină. Poți spune asta după ce ai testat-o. :)

Și cum veneam eu zâmbind, au trecut pe lângă mine niște adolescenți arabi. Unul din ei a spus cu voce tare, „Madame, vous êtes heureuse, vous venez de faire l’amour.”… Of măi dragilor, de acolo credeți că vine fericirea?!

Mi-a venit să parafrazez ce mi-a spus într-o zi nepoțelul meu prim, drag și iubit Alex: „Ană, a intrat Energia în tine!”. Atunci i-am răspuns: „A intrat energia în mine sau eu am intrat în Energie?” Răspunsul lui a fost categoric: „amândouă”. La cei 7 ani câți avea atunci, Alex a țintit bine. :)

Sănătate Wednesday, Jan 11 2012 

Anul ăsta toată lumea franceză din jurul meu și-a urat cele bune de anul nou, „mais surtout la santé”. Subit, și-au dat toți seama ce importantă e sănătatea.

Eu m-am abonat la zarzavat ca să mânc mai sănătos. :)

Un factor care contribuie la îmbunătățirea sănătății e râsul. Ăla cu poftă și din toate încheieturile.

Next Page »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.